duminică, 6 martie 2016

Vinarsul de casa


Vinarsul (sau coniacul, cognac) este o băutură alcoolică tare, obţinută prin distilarea anumitor sorturi de vin şi păstrarea produsului respectiv în butoaie de stejar. Denumirea cognac o poartă numai produsul învechit obţinut prin distilarea vinurilor din regiunea viticolă cu acelaşi nume din Franţa, Cognac; tot in Franța se mai întâlnește denumirea de Armagnac pentru vinarsurile din regiunea Gascony. Distilatul învechit de vin este cunoscut în România sub numele de vinars.

Coniacul este un distilat învechit de vin, cu o tărie alcoolică de 38 – 50 vol %, caracterizat printr-o culoare galben – aurie – chihlimbarie şi cu aroma fină de vanilie şi alte nuanţe plăcute, care îi ridică în mod considerabil valoarea olfacto – gustativa.

Calitatea distilatului învechit de vin, ca produs finit, depinde în mod esenţial de trei factori : calitatea materiei prime, procedeul de distilare a vinului, modul de învechire a distilatului. Pentru obţinerea unor distilate învechite, de înalta calitate, se folosesc numai vinuri albe, tinere şi perfect sănătoase, fără defecte de natura fizico-chimice, biochimica sau de miros.

Vinurile destinate distilării trebuie  să  prezinte  un  grad  alcoolic  sub 10 vol. % (de preferinţă 8 – 9 vol. %) şi să aibă o aciditate volatilă scăzută    (sub 0.4 g/l în H2SO4) iar cea fixa să fie cât mai mare (6 – 7 g/l H2SO4) să nu fie bogate în taninuri, iar extractul nereducător să nu depăşească 16 – 17 g/l; conţinutul de zahăr rezidual să fie sub 2 g/l; să conţină proporţii cât mai scăzute în SO2; conţinutul de fier să nu depăşească 4 mg/l.

La obţinerea vinurilor cu însuşirile şi caracteristicile menţionate, concura o serie de factori naturali şi o tehnologie foarte riguroasă.  Sunt favorabile zonele viticole mai nordice, unde aciditatea din struguri nu este diminuată prea mult prin combustionarea respiratorie. Rezultate excelente se obţin când plantaţiile sunt situate pe soluri calcaroase. Se folosesc numai soiurile albe şi de mare producţie; chiar dacă în struguri se acumulează proporţii reduse de zaharuri, dar cu conţinuturi ridicate în aciditate. în celebra podgorie franceză Cognac se folosesc în principal soiurile Folle Blanche, Saint Emillion şi Colombard, care dau vinuri cu grad alcoolic scăzut, foarte acide şi subţiri sub raportul extractivitatii.

În ţara noastră zonele viticole şi soiurile potrivite în această direcţie  s-au dovedit a fi : Odobeşti şi Panciu cu soiurile Plăvaie şi Galbenă; zona Sibiului şi podgoria Apold cu soiurile Feteasca regală, Iordovana; Drăgăşani cu soiurile Gordan, Braghina, Băşicata; Huşi cu soiurile Plăvaie, Zghihara; Jidvei cu soiul Feteasca regala.

Vinarsul de casa produs sub semnatura Aurelian Lupu are minim un an de maturare, datorita cererii mari, iar acest fapt nu ii permite sa stea prea mult in contact cu lemnul de stejar. Asta nu face decat sa ma bucure, ca aceast vinars este apreciat de cumparatori.

Pagina de Facebook: Crama Aurelian Lupu.


2 comentarii:

  1. așa da! spune-le oamenilor ce au în pahar si fii exemplu de bune practici pentru cat mai multi producatori! Spor la munca si succes la beneficii!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru urari! Ma lupt sa devin cat mai transparent posibil. Chiar vreau sa pun in pactica o idee: doritorii sa intre in pielea unui viticultor si sa faca, cu mana lor, muncile in vie. Dar ramane sa vedem cum se va materializa!

    RăspundețiȘtergere