Crama Lupu - de la dorinta la fapte



Dupa 1989, cand s-au inceput retrocedarile de terenuri, bunicilor mei le-au revenit circa 1 hectar de teren arabil si putin peste 1 hectar de vita de vie. Din aceasta suprafata, parintilor mei le-a revenit circa 3000 de mp de vie si tot atat de arabil, asta dupa o impartire, in mod egal, cu ceilalti frati si surori. Din acel moment, am inceput sa gust cate putin din tainele culturii vitei de vie si ale vinului. Vara, in vacante, mergeam cu sora mea si faceam legatul lastarilor, o lucrare mareata pentru doi copii. Iar toamna luam parte activ la cules, vandutul strugurilor si la invartitul piulitei teascului, dornic sa gust mustul dulce.
Din 2002, dupa ce parintii mei au renuntat la serviciu, suprafata de vita de vie lucrata a urcat usor la 2 hectare, terenuri arendate, dar si vii parlogite, cumparate si refacute, cu mari sacrificii si eforturi fizice intense. Datorita placerii de a lucra in vie, la insistentele parintilor si a surorii mai mari, am luat calea Iasiului, urmarind studierea vinului. Acest lucru mi-a facut cunoscut ca si vinul are defecte si boli (ca omul), fapt ce m-a ajutat in a avea grija de conditiile ce trebuie indeplinite la realizarea vinului: struguri cat mai buni, butoaie cat mai des controlate in vederea tinerii pe plin, igiena, nopti intregi de dat la teasc, deoarece fiecare soi de strugure este ca omul: o entitate, o personalitate, careia ii trebuiesc evidentiate partile bune si frumoase, atunci cand trebuie. Totodata am aflat in ce directie trebuie sa merg in vederea imbunatatirii calitatii vinului obtinut prin metoda traditionala.
Incepand cu anul 2013, am preluat de la parinti toata activitatea, am marit suprafata de vita de vie prin arendarea de terenuri si achizitia de terenuri, mare parte din ele fiind plantatii de vita de vie a caror viitor ar fi fost parlogirea. Proprietarii sunt persoane care nu pot muncii aceste vii, unii nu se pricep, iar mostenitorii nu doresc sa lucreze pamantul. Pentru a evita pierderea plantatiei cu vita de vie sau vanzarea catre straini, am luat in arenda terenurile si le-am lucrat pana am reusit sa strang banii necesari, in vederea achizitiei.
In procesul de vinificatie utilizez tot ce am primit de la parinti: 2 teascuri, butoaie din stejar, bene din lemn de brad si o pompa de bronz, produsa prin anii '20, cumparata de tatal meu intr-o stare deplorabila, de dus la fier vechi, pe care am reconditionat-o si am repus-o in functiune.
In prezent, lucrez circa 5 hectare de vita de vie (proprietate si arenda), suprafetele de vita de vie avand varste variabile, cea mai tanara parcela a fost infiintata in 1990, iar cea mai batrana parcela a fost infiintata in anii 1967 - 1969. Mare parte dintre aceste parcele sunt amestecuri de soiuri, recoltarea strugurilor, pe soi, facandu-se anevoios, deoarece necesita parcurgerea unui rand cu vita de vie de mai multe ori. 
Strugurii de masa sunt toti vanduti catre intermediari. Mare parte din strugurii de vin sunt vanduti altor crame, iar o mica parte este vinificata.
Cu toate acestea, am satisfactia ca in fiecare an, noua productie este apreciata de clientii fideli, care, din propria initiativa, imi recomanda vinurile catre rude si prieteni. Clientii fideli sunt persoane care achizitioneaza vinul in vederea consumului propriu.
Fiecare client ce vine, personal, sa cumpere vin, degusta fiecare vin, isi alege vinul care ii place, apoi imbuteliez vinul, in fata clientului, in PET-uri sau pungi Bag-in-Box. Pentru doritori, imbuteliez si la sticla de 0,75 litri.

Un fapt real, este ca Vrancea detine, oficial, teoretic, cea mai mare suprafata cultivata cu vita de vie nobila, circa 24.000 de hectare, un sfert din cat detine Romania. In realitate, suprafata de vita de vie INCA viabila, productiva, care nu este parlogita, este undeva la 20.000 de hectare. 

Faptul ca detin o diploma de inginer, m-a ajutat sa inteleg rostul, catarea anumitor practici traditionale, in obtinerea vinului, realizate acum multi ani de micii si marii podgoreni. Aceasta diploma m-a ajutat sa ma integrez in anumite grupuri ce promoveaza vinul, dar care denigreaza vinurile facute in mod traditional, vinuri
produse de tarani si tinerii care isi incep un trai la tara, muncind pe camp. Am reactionat la aceste denigrari, luand apararea tuturor producatorilor de vin mici, onesti, care stiu de unde au plecat si unde sunt. Majoritatea nici nu stiu de aceste denigrari, cum nici multi consumatori de vin nu stiu de acesti producatori. Acestor tarani podgoreni le este teama sa iasa in fata, sa se apere, sa se promoveze. De ce le e teama si de cine le e teama nu stiu? Denigrarea insemnand, in mare parte, etichetarea ca falsificatori de vin.
Nu fac parte din nici un sindicat viti-vinicol si din nici o alta asociatie de profil. Cu toate acestea, sindicatele de profil vrancene tac la aceste denigrari si nu stiu de ce, printre cei vizati fiind si membri ai lor. Eu nu mi-am permis sa tac si nici nu o voi face, chiar daca voi iesi singur in fata acelora care denigreaza podgoreanul cinstit.

Aceasta este povestea mea, pe scurt.

Pagina de Facebook: Crama Aurelian Lupu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu